Centrul de Muzica electroacustica si Multimedia (CMeM)

Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia al U.N.M.B. organizează, începând cu octombrie 2012, cursuri şi seminarii facultative care să asigure participanţilor cadrul dobândirii unor cunoştinţe, abilităţi şi competenţe în muzica de film, teatru şi TV, producţia muzicală în studioul de muzică electronică, lucrul cu echipamentele dedicate multimedia, contra cost. Acestea se desfășoara în module de câte 14 ședințe.

Structura cursurilor:

  1. Muzica pentru film, teatru şi televiziune.
    Dr. H.C. Mircea Florian, compozitor, artist multimedia
    Cursul pune accent pe studiul creaţiei şi producţiei muzicii şi sunetului pentru cinematografie, televiziune şi teatru, însuşirea tehnicilor şi procedurilor computerizate  în vederea realizării unor producţii concrete.
  2. Muzica de film de la Hollywood. Metode, tehnici şi limbaje.
    Dr. Petru Mărgineanu, compozitor de muzică de film
    O incursiune într-o lume puțin cunoscută, o lume extrem de bine organizată, unde compozitorului i se pun la dispoziție resurse umane și materiale semnificative pentru a putea duce la bun sfârșit procesul de creație, orchestrare, înregistrare și editare a muzicii unui film.
  3. Producţia muzicală în studioul de muzică electronică.
    Dr. Roman Vlad, compozitor, cercetător ştiinţific II
    Modulul are în vedere familiarizarea participanţilor cu echipamentele, softurile şi tehnicile utilizate în studiourile de producţie muzicală.
  4. Compoziţia muzicală asistată de computer, implementarea noilor tehnologii în muzică.
    Dr. Cătălin Crețu, compozitor, cercetător științific II
    Cursul urmărește inițierea în tehnicile contemporane și metodele interactive de compoziție muzicală cu ajutorul computerului, folosind limbajul de programare modular Max/MSP.

Mai multe informații

Comments are closed.