Sebastian FELEA
– master, anul I, Stilistică dirijorală –
student ERASMUS outgoing (2013 – 2014) – Liege Royal Conservatoire
Am avut ocazia de a petrece al doilea semestru al anului trecut la Conservatorul din Liège, Belgia.
Eram în primul an de master (SDO) și experiența aceasta se lăsase mult așteptată, după demersuri prelungite de identificare a instituției gazdă. Ascultasem deja destule mărturii entuziaste ale colegilor reîntorși la București din diferite locuri din Europa, acolo unde realizaseră un schimb de studii în cadrul programului Erasmus. Dacă mi-ați cere să vă deconspir concluzia înainte de orice introducere, atunci aș spune că perioada de studiu la Liège a înseamnat așteptări împlinite și eforturi răsplătite din plin.
Primele zile petrecute în Conservatorul de la Liège îmi vor aminti întotdeauna cu mult drag sentimentul celui nou venit – binevenit într-o familie. Am găsit o ambiență foarte plăcută, colegi prietenoși. La sosire mi-a fost oferit un tur de orientare, totuși se mai întâmpla să caut ușor dezorientat sala pentru următorul curs. În mod cu totul spontan cineva îmi sesiza nedumerirea și îmi oferea îndrumare, chiar fără să fi cerut. Așadar, integrarea între colegi s-a produs cât se poate rapid și de firesc. În plus, în primele săptămâni era planificat un stagiu de orchestră, prin urmare, lucrul de la pupitru mi-a permis să îi cunosc pe cei mai mulți dintre ei.
Am observat cum legarea de prietenii între muzicieni din diferite părți ale lumii era un mod de a fi între tineri. Într-o seară am fost invitați un număr de studenți acasă la unul dintre colegi. El ne-a așteptat cu partiturile Recviemului de W. A. Mozart și cu o înregistrare a sa favorită. Am petrecut seara cântând după partituri împreună cu imprimarea audio, iar după „concert” … clătite. La final, când ne luam rămas bun, se intersectau remarci pline de haz: „deci, se poate petrece formidabil o seară alături de Mozart și câteva clătite, nu doar cu dans și bere… ! ”
Angajarea într-o experiență Erasmus implică în mod inevitabil multiple comparații. În minte se nasc asemănări și deosebiri între școala de la București și cea descoperită peste hotare, între mediile culturale cunoscute etc. Pentru mine, cuvântul care întruchipează această realitate este complementaritatea. Am ajuns să privesc cu multă admirație activitatea artistică și educațională de la Liège, în același timp, să mă întorc cu un profund respect și recunoștință la UNMB. În cadrul disciplinei de specialitate, la București am avut ocazia de a studia sub îndrumarea unor mari maeștri tehnica dirijorală și repertoriul simfonic, iar la Liège am abordat tehnica acompaniamentului în repertoriul de operă.
În privința altor discipline, zâmbeam în sinea mea descoperind din nou că „românul s-a născut poet”, iar vesticii poartă în gene ingredientul pragmaticului.
Să vă explic în câteva exemple. La București studiam formele muzicale prin metoda analizei unui volum însemnat de partituri. La Liège a trebuit să scriu efectiv muzică după diferite scheme formale. Un plăcut exercițiu de compoziție după care, vă asigur, rămân pentru totdeauna în minte diferitele tehnici variaționale sau dezvoltătoare, regulile planurilor tonale etc. Învățasem armonia prin metoda realizării temelor cu creionul, radiera și caietul de muzică. La Liège, această disciplină se studiază în mare parte la pian. Am cunoscut chiar un profesor care a avut ideea îndrăzneață de a renunța total la metoda tradițională a scrierii de teme. Am găsit la Liège istoria muzicii pe care am învățat-o la București plasată în contextul altor arte și abordată chiar din perspectiva de marketing a muzicianului. Exemplele ar putea continua.
Am auzit pe unii localnici vorbind despre un anumit specific al Belgiei ce decurge din poziționarea sa geografică: o regiune care împletește rigurozitatea nemțească cu fantezia franceză. Cred că am resimțit această realitate, cel puțin în măsura în care mi-au permis cele câteva luni.
Ca român între străini, nu eram interesat să descopăr dacă nu cumva am de întâmpinat prejudecăți sau neplăceri. Prin contrast, am fost plăcut surprins să realizez foarte curând că cei din jurul meu, profesori sau studenți, priveau cu admirație apartenența mea la poporul român. Se pare că de-a lungul traseului lor profesional au avut suficient de des ocazia să întâlnească români care „au sfințit locul” prin calitățile lor profesionale și umane. Unul dintre profesori a remarcat cu un aer de simpatie: „a fi român nu este o apartenență etnică, ci este o profesie: românii sunt peste tot.” Și ca să închei această idee cu o culminație, nu vă pot descrie bucuria de a lucra cu orchestra Conservatorului din Liège Rapsodia I de George Enescu – lucrarea favorită a studenților, din întreg repertoriul planificat pentru concertul de la finalul anului.
Mi-am spus că, în mod sigur, cei care privesc cu admirație poporul nostru o fac pentru că nu au avut încă ocazia să afle prea multe din cele rele. S-ar putea să fie ceva adevăr aici. Dar sunt convins că primele metehne de care trebuie să scăpăm sunt subestimarea valorilor și văicăreala.
De altfel, e bine de știut că nu suntem singurii care suferă de așa ceva! Iată una din întrebările care m-au întâmpinat încă de la începutul sejurului: de ce ar veni în Belgia cineva cu judecată limpede, atâta vreme cât Franța, Germania, Marea Britania și chiar Olanda sunt chiar alături? Am auzit frecvent observații care semnalează că Belgia are cartofi prăjiți, bere și ciocolată și nimic mai mult. Uneori se îngână câte o afirmație care a luat rol de etichetă precum „singura rațiune de a fi a Belgiei este ca să aibă pe unde să treacă nemții în Franța” (aluzie la cel de-al doilea război mondial), sau ”Belgia a fost inventată de britanici pentru a-i enerva pe francezi” asemenea remarci atacă frontal stima de sine colectivă.
Într-un asemenea context, am apreciat efortul susținut al profesorilor pentru a construi o viziune echilibrată. Amintesc câteva dintre intervențiile lor rostite pe un ton aproape reverențios. De pildă, César Franck, e adevărat, a studiat și a trăit la Paris dar, să nu uităm (!!!) el s-a născut în pe teritoriul actualei Belgii, chiar la Liège.
Orașul Liège a fost leagănul lui Eugène Ysaÿe, și nu este puțin lucru. Chiar marele Beethoven ar putea fi considerat un belgian pur, dacă luăm în calcul că părinții săi erau de origine flamandă. De altfel dacă tatăl său nu ar fi fost forțat de motive financiare să părăsească Wallonia și să se mute în Germania, Ludwig van Beethoven (care se semna adesea Louis) s-ar fi născut la Liège. Asemenea exemplificări erau prezente și în afara domeniului muzicii.
Am descoperit că dincolo de diferențele care dau specificul oricărei culturi, în stratul cel mai profund al ființei, oamenii sunt tot oameni, oriunde s-ar afla. Și am constatat că atunci când respectăm diferențele, avem ochi mai limpezi pentru a ne vedea asemănările și am creat cadrul necesar pentru a învăța unii de la ceilalți.
Din acest motiv, privesc înainte cu optimism și nerăbdare către perioada pe care o voi petrece în același oraș, pentru un stagiu de practică realizat în cadrul programului Erasmus+ la Orchestra Filarmonică din Liège și recomand mobilitatea Erasmus cu toată căldura tuturor celor care vor să-și îmbogățească semnificativ traseul propriei dezvoltări.