Consiliul de Administrație ianuarie 2022

Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, şedinţa din 28 ianuarie 2022:

 

Ref.: solicitarea Ambasadei Republicii Indonezia la București, proiect de promovare culturală,
– aprobă solicitarea Ambasadei Republicii Indonezia la București privind organizarea activității "KBR/ goes to campus" cu tema "2 hours journey to Indonesia". În acest program vor fi prezentate muzica tradițională indoneziană, precum game/an și angklung, straie tradiționale și gastronomie indoneziană. Cu această ocazie va avea loc și un scurt atelier de muzică indoneziană.
Activitatea se va desfășura în data de 24 februarie 2022, într-una dintre sălile UNMB.
Accesul în UNMB se va face cu respectarea măsurilor de prevenție COVID-19.

– aprobă solicitarea Institutului Francez București privind susținerea unui masterclass (pian și voce) de către artista franco-venezueliană La Chica, în sala Auditorium a UNMB, în data de 01.02.2022.
Accesul în UNMB se va face cu respectarea măsurilor de prevenție COVID-19.

– aprobă „calendarul privind primirea de noi membri ai Şcolii Doctorale Constantin Brăiloiu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti”, astfel:

Activitatea

Perioada

Depunerea dosarelor de către candidați

10 – 18 martie 2022

Susţinerea publică a prelegerii

31 martie 2022

Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, şedinţa din 21 ianuarie 2022:

 

Având în vedere propunerea DPPD,
– aprobă comisia pentru susținerea colocviului de admitere la gradul didactic I, sesiunea 2022-2024, conform Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, nr.5561/2011, art.34 (alin.5-6), astfel:

Specializările: Muzică / Interpretare muzicală
1. Conf.univ.dr. Iulian-Bogdan Vodă
2. Prof.univ.dr. Olguța Lupu
3. Conf.univ.dr. Cristina Popescu-Stănești
4. Conf.univ.dr. Dragoș Călin
5. Lect.univ.dr. Victor Chitic

 

Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, şedinţa din 17 ianuarie 2022:

 

– aprobă solicitarea Institutului Francez din București privind susținerea unui workshop sau master class în data de 19 ianuarie a.c. de către un grup de jazz francez, Charley Rose, laureat al Concursului Național Jazz Migration.
Accesul în UNMB se va face cu respectarea măsurilor de prevenție COVID-19.

Ref.la „Sprijinirea antreprenoriatului studențesc în regiunile Centru și Sud Muntenia”, COD SMIS 149251,
– Ia act de proiectul cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, 2014-2020 și aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între UNMB și Resources Development & Ideass SRL.

În vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19,
– aprobă publicarea unor anunțuri referitoare la obligativitatea purtarea măștii în spațiile UNMB și accesul în Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în baza legislației în vigoare.
În cazul în care măsurile legale de prevenție nu sunt aplicabile din motive medicale, actele justificative vor fi vizate de medicul de la cabinetul studențesc / medicina muncii.

Având în vedere noile tarife la energie electrică și gaze naturale,
– aprobă măsuri de economisire, economia ca strategie a UNMB; se va face o informare la nivelul departamentelor, a tuturor structurilor UNMB.

 

Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, şedinţa din 3 ianuarie 2022:

 

– aprobă solicitarea Asociația Culturală INNOVARTE privind încheierea unui parteneriat între UNMB și Asociația Culturală INNOVARTE.
UNMB va pune la dispoziție Sala „Constantin Silvestri” în zilele de luni, 10 ianuarie 2022 și marți, 11 ianuarie 2022, între orele 15 – 19, în vederea desfășurării unor activități.
Accesul în UNMB se va face cu respectarea măsurilor de prevenție COVID-19.

– aprobă „Proiectul de workshop pentru semestrul al II lea al anului universitar 2021-2022”, propus de asist.univ.dr. Raluca Stratulat.
Conform Proiectului, workshopul se adresează studenților FIM, având ca scop cunoașterea și însușirea abilităților atât de ordin emoțional, cât și profesional, în ceea ce privește stresul scenic.

Comments are closed.