Departamentul pentru pregătirea personalului didactic

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (D.P.P.D.) este o structură didactică şi de cercetare ştiinţifică a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, prin care se realizează programele de studii psihopedagogice privind certificarea absolvenţilor învăţământului superior din domeniul muzical pentru profesia didactică, precum şi programele de formare continuă, de specializare postuniversitară în domeniul pregătirii de specialitate, psihopedagogice, metodice şi manageriale a personalului didactic din învăţământ.

D.P.P.D. se individualizează structural şi funcţional prin următoarele elemente:

  • misiune, funcţii şi obiective specifice;
  • ofertă educaţională proprie – în vederea asigurării unor standarde înalte de calitate, pentru domeniul muzică, prin diferențieri și adaptări specifice;
  • studenţi/cursanţi proprii, înscrişi la programele de studii de formare psihopedagogică, cu frecvenţă, respectiv postuniversitar;
  • plan propriu de cercetare ştiinţifică;
  • structuri profesional-ştiinţifice şi administrative interne, stabilite potrivit nevoilor de funcţionare optimă;
  • conducere proprie;
  • servicii distincte de secretariat şi evidenţă a activităţii.

Condițiile de acces la programele de studii psihopedagogice, condițiile de înscriere, actele necesare, admiterea la programele de formare psihopedagogice, oferta curriculară, sunt reglementate prin Metodologia de organizare a programelor de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică în domeniul muzică, adoptată în Ședința Senatului UNMB din 29.09.2017 și modificată/completată, conform evoluțiilor legislative, în ședința Senatului UNMB din 19.12.2018.

Înscrierea, regimul studiilor, precum şi drepturile şi obligaţiile studenţilor sunt precizate în contractul încheiat de către fiecare student şi conducerea D.P.P.D.

 

Misiunea didactică şi ştiinţifică a D.P.P.D. constă în formarea competenţelor profesionale definitorii pentru profesia didactică, adaptate cerințelor specifice ale domeniului Muzică, prin programe de studii de nivel universitar şi postuniversitar, care satisfac exigenţele spaţiului european al învăţământului superior şi care vin în întâmpinarea nevoilor specifice ale învăţământului românesc şi a cerinţelor pieţei naționale și internaţionale a muncii.

Pregătirea psihopedagogică în cadrul D.P.P.D. al UNMB îşi propune:

  • îmbogăţirea curriculum-ului, în scopurile stimulării gândirii autonome, creative, a elevilor şi dobândirii unor competențe și abilităţi cheie (comunicare, metacomunicare, expresivitate, relaţii interpersonale armonioase);
  • asigurarea calităţii educaţiei, prin formarea domeniilor de competenţe, îndeosebi a competenţelor de comunicare şi a celor culturale, indispensabile vieţii active într-o societate a cunoaşterii, specifică secolului XXI;
  • construirea unui demers didactic modern, prin proiectare structurată şi prin organizarea unor activităţi centrate pe nevoile şi interesele elevilor, care să faciliteze dobândirea abilităţilor prosociale;
  • utilizarea modelului de proiectare curriculară centrată pe competențe, care accentuează caracterul practic – aplicativ al procesului educativ;
  • modelarea elevului ca viitor consumator de artă și/sau ca viitor artist;
  • facilitarea dobândirii de intrumente creative de către elevi şi studenţi, prin dezvoltarea capacităţilor meta-reprezentative, ca urmare a utilizării limbajului muzical multidisciplinar (implicând corpul, mişcarea, sunetul, ritmul, gestul, cuvântul şi imaginea);
  • experimentarea unor noi posibilităţi de comunicare şi inter-relaţionare;
  • însuşirea unor instrumente şi a unor metode de exprimare verbală şi non-verbală, utilizarea unor moduri de exprimare diferențiate pentru diverse situaţii, dezvoltarea capacitţii de receptare şi de interpretare a mesajelor;
  • învăţarea unor metode de auto-concentrare, relaxare şi autoorganizare;
  • dezvoltarea abilităţilor motorii şi sociale eficiente;
  • canalizarea constructivă a conduitelor motorii inadecvate, agresive şi/sau violente, ţintind reducerea amplitudinii fenomenului violenţei şcolare;
  • promovarea bunăstării individuale şi de grup, precum şi a incluziunii sociale;
  • prevenirea inadaptării şcolare şi a eşecului şcolar, prin stimularea concentrării atenţiei, a motivaţiei individuale şi a interesului elevilor;
  • prevenirea lipsei de interes şi a atitudinilor de ostilitate faţă de cunoaştere.

 

Programele propuse și realizate de către D.P.P.D. sunt în concordanţă cu legislaţia învăţământului din România, cu politica şi strategiile educaţionale promovate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), cu standardele ARACIS, standardele naţionale şi internaţionale privind competenţele cadrelor didactice şi ale celor de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ. Programele vizează profesionalizarea psihopedagogică şi evoluţia în carieră a personalului didactic şi de conducere din învăţământ.

Măsurile de susţinere şi dezvoltare a D.P.P.D. şi a programului de studii psihopedagogice se înscriu în strategia globală şi în misiunea asumată de UNMB, în plan academic şi socio-economic:

  • pe plan academic, asigurarea calităţii învăţământului superior muzical reprezintă o prioritate a Universităţii; sub acest aspect, existenţa unui program de studii psihopedagogice consolidează şi dezvoltă calitatea formării viitorilor specialişti şi a profesorilor din învăţământul preuniversitar general cât şi în cel de artă;
  • pe plan socio-economic, dobândirea competenţelor didactice conferă studenţilor UNMB oportunităţi de integrare profesională; programele D.P.P.D. dau absolvenţilor dreptul de a preda în şcoli, licee şi universităţi, asigurându-le atât stabilitate profesională, cât şi modalităţi de dezvoltare personală şi de evoluţie în cariera didactică.

 

Funcţiile D.P.P.D.

Ca structură specializată pentru profesionalizarea pedagogică şi formarea continuă a personalului didactic, D.P.P.D. al UNMB îndeplineşte următoarele funcţii specifice:

  • formarea profesională iniţială pentru cariera didactică, în vederea dobândirii competenţelor psihopedagogice şi a atestării oficiale pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar şi superior;
  • formarea continuă, psihopedagogică, metodică şi de specialitate, a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
  • pregătirea, organizarea şi desfăşurarea examenelor de obţinere a gradelor didactice care i-au fost arondate de către Ministerul Educaţiei Naţionale;
  • organizarea unor programe de educaţiei a adulţilor, la solicitarea persoanelor/instituţiilor interesate;
  • consilierea psihopedagogică şi metodică privind dezvoltarea profesională şi evoluţia în cariera didactică, coordonarea activităţilor de mentorat din şcoli;
  • iniţierea şi dezvoltarea unor activităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă în domeniu;
  • susţinerea dezvoltării profesional-ştiinţifice a personalului didactic din universitate.

 

Obiective

În vederea realizării misiunii asumate, D.P.P.D. urmăreşte:

  • asigurarea unei pregătiri psihologice şi pedagogice, didactice şi practice de calitate, în acord cu direcţiile actuale şi de perspectivă în domeniile tehnologiei educaţionale, al teoriei şi practicii curriculum-ului din învăţământul de masă cât şi cel vocaţional, al psihologiei învăţării, al tehnologiei informaţiei şi comunicării, al proiectării şi evaluării în condiţii de calitate şi eficienţă a procesului de învăţământ;
  • realizarea unui învăţământ formativ, centrat pe student şi orientat pragmatic spre nevoile reale ale şcolii româneşti, în contextul integrării europene;
  • organizarea unor programe postuniversitare de specializare, de conversie profesională şi de formare continuă a personalului didactic, potrivit cerinţelor unui învăţământ modern şi eficient;
  • implementarea soluţiilor de modernizare a învăţământului şi de sprijinire a reformei acestuia, precum şi transferul direct de informaţii şi de experienţă între cadrele didactice din structura D.P.P.D. şi profesorii din şcolile de aplicaţie în care studenţii efectuează practica pedagogică;
  • realizarea de programe de cercetare în ştiinţele educaţiei, orientate spre temele fundamentale şi spre priorităţile actuale ale şcolii româneşti şi ale dezvoltării proceselor şi sistemelor de educaţie din spaţiul european al învăţământului superior, care asigură profesionalizarea carierei didactice.

 

Structura programelor de studiu

Programele de studii psihopedagogice oferite de D.P.P.D. sunt concepute şi aplicate în sistemul creditelor de studiu transferabile. Disciplinele de pregătire psihopedagogică se studiază separat de disciplinele specializării studentului de la nivelurile de licenţă, respectiv de master.

Pachetele de credite obţinute de studenţi în cadrul modulelor de pregătire psihopedagogică fac parte din categoria creditelor care conferă studenţilor posibilitatea de extindere a domeniului de exercitare a calificării de bază, printr-o competenţă suplimentară, atestată printr-un certificat de studii.

Curriculum-ul programului de studii psihopedagogice pentru obţinerea dreptului de a lucra în învăţământ asigură dobândirea de către studenţi a competenţelor necesare exercitării profesiei didactice. Structura curriculum-ului, precum şi eşalonarea conţinuturilor şi activităţilor didactice pe parcursul programului de studii sunt stabilite prin următoarele elemente corelate: planuri de învăţământ, formele activităţilor didactice (cursuri, seminarii, laboratoare, practică), modalităţile de evaluare/promovare /examene, colocvii, verificări practice), fişele disciplinelor (cu precizarea obiectivelor, conţinuturilor, formelor de evaluare), modalitatea de finalizare a studiilor.

Planul de învăţământ al D.P.P.D. este standardizat  la nivel naţional, aprobat prin Ordin al MEN şi are trei componente curriculare:

  1. curriculumul-nucleu, alcătuit din disciplinele şi activităţile didactice obligatorii pentru nivelurile I şi II de certificare pentru profesia didactică. Curriculumul-nucleu cuprinde următoarele pachete de discipline:
    • discipline de pregătire psihopedagogică fundamentală – 18 credite;
    • discipline de pregătire didactică şi practică de specialitate – 12 credite;
  2. curriculumul extins, alcătuit din disciplinele şi activităţile didactice obligatorii pentru obţinerea nivelului II de certificare pentru profesia didactică. Curriculumul extins cuprinde următoarele pachete de discipline:
    • discipline de extensie a pregătirii psihopedagogice – 10 credite;
    • discipline de extensie a pregătirii didactice şi practice de specialitate – 10 credite;
  3. curriculumul opţional, alcătuit din două discipline – 10 credite. Se alege câte o disciplină din fiecare dintre cele pachete de discipline opţionale oferite de planul de învăţământ pentru nivelul II de certificare pentru profesia didactică.

 

Pentru studenţi, activitatea se desfăşoară exclusiv în regim cu frecvenţă; participarea studenţilor la cursuri, seminarii şi practică pedagogică este obligatorie, respectând normele universitare.
 

Evidenţa rezultatelor obţinute de studenţi se ţine la secretariatul D.P.P.D.
 

Activităţile didactice din cadrul programului de studii psihopedagogice se organizează pe serii de curs şi grupe de seminar şi de practică, potrivit reglementărilor în vigoare. Condiţiile de promovare, formele de evaluare, precum şi conţinutul disciplinelor de învăţământ sunt precizate în fişele disciplinelor. Pentru disciplinele care vizează tehnologiile informatice moderne, se pune la dispoziţia studenţilor Laboratorul de Instruire asistată de calculator.
 

Practica pedagogică a studenţilor se organizează pe grupe, în unităţi de învăţământ preuniversitar, gimnazial, liceal, general și/sau vocaţional. Practica pedagogică se organizează în şcoli de aplicaţie, stabilite de comun acord cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, dintre unităţile de învăţământ care pot oferi modele autentice de exercitare a profesiunii didactice sub aspectele pedagogic, ştiinţific, didactic şi deontologic. UNMB poate organiza propriile laboratoare de practică psihopedagogică, în cadrul unor proiecte şi programe desfăşurate în beneficiul elevilor.
 

Programul de studii psihopedagogice se finalizează cu examen de absolvire. Examenul constă în elaborarea şi susţinerea unui portofoliu didactic. Acesta este un pachet de documente, corelat într-o lucrare unitară, care reflectă sintetic nivelul şi calitatea competenţelor dobândite de absolvenţi, prin parcurgerea programului de studii psihopedagogice. Structura şi conţinutul portofoliului didactic se găseşte în Metodologia de organizare, aprobată de Senatul UNMB.
 

Absolvenţii studiilor universitare de licenţă care nu au urmat programul de studii psihopedagogice pe parcursul studiilor universitare pot să-l parcurgă în regim de cursuri postuniversitare. D.P.P.D.  poate organiza periodic studii psihopedagogice în regim postuniversitare, pentru ambele niveluri de certificare pentru profesia didactică.
 

Absolvenţii de învăţământ superior care doresc să dobândească atestarea pentru profesia didactică se pot înscrie la D.P.P.D. şi pot parcurge programul de studii psihopedagogice într-o perioadă compactă, pe durata unui an universitar, urmând disciplinele şi activităţile didactice în formaţii distincte sau împreună cu anii de studiu şi cu formaţiile de studenţi de la specializările în care doresc să obţină certificatul de atestare didactică. Regimul acestor studii este cu taxă. Cuantumul taxelor de studii aferente programului de formare psihopedagogică se stabileşte de către Senatul UNMB.
 

Studenţii au obligaţia de a respecta normele de conduită morală impuse de deontologia profesiunii didactice, precum şi normele de conduită specifice impuse de instituţia de învăţământ în care se efectuează practica. Abaterile se sancţionează cu pierderea calităţii de practicant şi, prin consecinţă, a calităţii de student al D.P.P.D.
 

În afara curriculei oferite prin modulul psihopedagogic, D.P.P.D. oferă prin parteneriate strategice cursuri de tip workshop, module, etc. pentru obținerea unor competențe legate de metode moderne de predare a muzicii, care nu fac parte din oferta curriculară tipică în învățământul românesc – elemente ale metodelor Dalcroze, Kodaly, Orff. La aceste cursuri sunt invitați atât studenți ai D.P.P.D. cât și absolvenți, profesori interesați, etc.

 

Corpul Didactic al D.P.P.D. din cadrul UNMB

Conf. dr. Dragoş Călin – titular, predă Didactica specialităţii (m1), Didactica Domeniului şi dezvoltări în didactica specialităţii (m2), Practica pedagogică (m2), Educaţie integrată (m2), Educaţie interculturală (m2)

Conf. dr. Tatiana Noia – titular, predă Didactica specialităţii (m1), Practică pedagogică (m1), Didactica Domeniului şi dezvoltări în didactica specialităţii (m2), Practica pedagogică (m2)

Conf. dr. Cristina Şoreanu –titular, predă Didactica domeniului şi evoluţii în didactica specialităţii (m2), Practică pedagogică (m2)

Conf.dr. Heliana Drăguşin – titular, predă Didactica specialităţii (m1), Practică pedagogică(m1)

Conf. dr. Cristina Popescu Stăneşti – titular, predă Didactica specialităţii (m1), Practică pedagogică(m1)

Lect. dr. Victor Chitic – titular, predă Psihologia Educaţiei (m1), Managemenetul clasei de elevi (m1), Proiectarea şi managementul programelor educaţionale (m2), Psihopedagogia adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor (m2)

Asist. dr. Denisse Dragoe – titular, predă Practică pedagogică (m1)

Conf.dr. Firuţa Tacea – asociat, predă Pedagogie I şi Pedagogie II (m1)

Cerc. Şt. dr. Cătălin Creţu –asociat (titular UNMB), predă Instruire asistată de calculator (m1)

C.d.a.dr. Vasile Ganţolea –asociat (pensionar UNMB), predă predă Didactica specialităţii (m1),

Practică pedagogică (m1), Didactica Domeniului şi dezvoltări în didactica specialităţii (m2), Practica pedagogică (m2)

C.d.a. dr. Lavinia Coman – asociat (pensionar UNMB), predă Didactica Domeniului şi dezvoltări în didactica specialităţii (m2), Practica pedagogică (m2)

C.d.a. dr. Simona Iftimescu –asociat, predă Pedagogie I (m1) şi Pedagogie II (m1)

C.d.a.drd.Luana Miulescu – asociat, predă Pedagogie I (m1) şi Pedagogie II (m1)

C.d.a. drd. Andreea Mitu – asociat (titular UNMB), predă Instruire asistată de calculator (m1)

C.d.a.drd. Florin Neagoe – asociat, predă Practică pedagogică (m1)

 

D.P.P.D. este condus de un birou alcătuit din: coordonator, coordonator adjunct şi administrator financiar.
 

Coordonatorul D.P.P.D. este conf. univ. dr. Iulian-Bogdan Vodăvoda.bogdan@unmb.ro tel +4076 927 0807 .

Coordonatorul adjunct este conf. univ. dr. Adriana Maieradriana.maier@unmb.ro , tel +4074 427 0407.

Administrator financiar cu atribuții de secretariat este doamna Virginia Stoianvirginia.stoian@unmb.ro, tel +4072 638 0633.

 

Contact dppd@unmb.ro tel./fax +4021 310 3270, +4021 314 2610 / int 134
 




 

Mai multe informații

Comments are closed.