Departamentul de Canto și Artele spectacolului muzical

Departamentul Canto şi Artele spectacolului muzical urmăreşte ca prin disciplinele specifice conforme planurilor de învăţământ să formeze artişti lirici capabili să restituie creaţia muzicală vocală în toată complexitatea genurilor şi modalităţilor ei de exprimare.

Departamentul îşi propune un standard al excelenţei, prin exigenţã. Dovada sunt numeroasele premii obţinute de studenţi la diverse competiţii naţionale şi internaţionale. Prezenţa din ce în ce mai pregnantă a absolvenţilor pe marile scene demonstrează înaltul nivel de pregătire profesională ce se poate atinge prin programele educaţionale oferite în cadrul departamentului.

Studenţi din Albania, Cipru, Franţa, Republica Moldova, Ucraina, urmează cursurile universitare de Licenţă şi Master în cadrul departamentului.

Manifestările organizate în cadrul stagiunii permanente a departamentului reflectă o preocupare constantă în a oferi publicului evenimente artistice de excepţie.

Personalităţi ale vieţii muzicale şi cadre didactice prestigioase, cu o bogată experienţă pedagogică alcătuiesc comunitatea academică a departamentului.

Discipline:

  • Canto
  • Lied-Oratoriu
  • Operă
  • Acompaniament (canto, operă, lied-oratoriu)
  • Arta actorului/ Mișcare scenică
  • Machiajul în spectacolul muzical
  • Dramaturgie muzicală
  • Dicția și declamația spectacolului muzical
  • Dansurile în genurile muzicale
  • Didactica specialității; didactica domeniului; Practică pedagogică

 

Canto

Cadre didactice

TITULARI
Prof univ. dr. Manoleanu Bianca
Conf. univ. dr. Badea Alexandru
Conf. univ. dr. Codreanu Claudia
Conf. univ. dr. Colpoș Mariana – șef disciplină canto
Conf. univ. dr. Drăgușin Heliana
Conf. univ. dr. Isaev Iulia

Cadre didactice asociate

CDA dr. Ignat Fănel
CDA dr. Ionescu Bianca
CDAI Magdal Daniel
CDA dr. Năstase Gabriel
CDA dr. Năstase Viorel
CDA drd. Pascu Alfredo
CDA dr. Soreanu Cristina
CDAI Stoleriu Georgeta
CDA dr. Voinea Silvia

 

Lied-Oratoriu

Cadre didactice

Prof.univ.dr. Bianca Luigia Manoleanu – Șef disciplină Lied
Lect.univ.dr. Heliana Luminița Drăgușin

Cadru didactic asociat

Dr. Gabriel Năstase

 

Acompaniament

Cadre didactice

Conf. univ. dr. Ouatu Raluca
Conf. univ. dr. Alexandru Petrovici – șef disciplina Acompaniament
Lect. univ. dr. Cojuharov Ioana
Lect. uiv. Dr. Demidov Andra
Asist . univ. dr. Macovei Valentin

Cadre didactice asociate

CDAI Lidia Butnariu
CDA. dr. Ciucur Viorela
CDA. dr. Cristescu Crimhilda
CDA dr.Geamănă Roșca Andreiana
CDA dr. Manoleanu Remus
CDA dr. Marinescu Mădălina
CDA dr. Oncescu Inna
CDA drd. Bădică Ana
CDA drd. Burcă Alexandru
CDA. drd. Chircă Teodora
CDA. dr. Corban Abel
CDA drd. Drașoveanu Miriam
CDA drd. Mărgineanu Andra

 

Operă

Cadre didactice

Conf. univ. dr. Tabacaru Roxandra – Director de Departament
Lect. uiv. Dr. Prallea – Blaga Daniel – șef de disciplină

Cadre didactice asociate

CDA. dr. Ionescu Arbore Cătălin Alexandru
CDA. dr. Mihăilescu Cristian

 

Arta actorului și mișcare scenică, Machiaj, Tehnica vorbirii, Dicția și declamația spectacolului muzical

Cadru didactic

Lect. univ. dr. Filip Ristovski

 

Dansul în genurile muzicaleCadru didactic asociat

Dr. Roxana Colceag

 

Dramaturgie muzicală

Cadru didactic

Lect.univ.dr.Daniel Prallea Blaga

Didactica specialității; Practică pedagogică

Lect.univ.dr.Heliana Luminița Drăgușin

Didactica domeniului; Practică pedagogică

Cadru didactic

Conf.univ.dr.Cristina Șoreanu

Comments are closed.