Art. 22. din Regulamentul privind acordarea de burse pentru studenți
- Bursa de ajutor social se acordă pe întreaga durată a unui semestru universitar.
- Pot beneficia de bursă de ajutor social, pe durata unui semestru, studenţii de la învăţământul de zi care nu beneficiază de bursă de studiu sau bursă de merit şi care îndeplinesc una din următoarele condiţii:
- studenţii integralişti aflaţi pe locurile bugetate, cărora li se aplică prevederile art. 10, lit. r din Legea nr. 42/1990, republicată, în baza certificatului eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, certificat care atestă calitatea lor ori a unuia dintre părinţi de "Luptători pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989" sau de "Erou – martir" – cu una din menţiunile: rănit, reţinut rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României;
- studenţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri;
- studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infectaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articulat acut;
- studenţii ale căror familii nu au realizat în ultimele 3 luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie.
- Documentele necesare pentru bursa de ajutor social :
- cerere tip;
- copie a buletinului / cărţii de identitate;
- copii ale buletinelor / cărţilor de identitate ale părinţilor;
- copii ale certificatelor de naştere şi ale buletinelor / cărţilor de identitate (dacă este cazul) ale celorlalţi membri ai familiei, aflaţi în întreţinerea părinţilor;
- adeverinţe de elev sau de student pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământ;
- adeverinţe privind cuantumul alocaţiei primite pentru copiii minori cu probleme medicale;
- documente justificative privind veniturile studenţilor titulari ai cererii pentru acordarea bursei sociale şi ale părinţilor acestora, după caz: a) cupoane sau adeverinţă de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei (indiferent de natura acesteia) pentru lunile care se iau în considerare; b) adeverinţă de şomaj; c) adeverinţă de salariu net etc.
- copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinte; se completează cu adeverinţă / cupoane privind cuantumul pensiei de urmaş pentru student şi fraţii acestuia;
- copie a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi; se completează cu adeverinţă / cupoane privind cuantumul pensiei alimentare, pentru student şi fraţii acestuia;
- adeverinţă de la Primăria pe raza căreia îşi are domiciliul, privind veniturile nete obţinute din activităţi de exploatare a proprietăţilor personale ale studentului şi ale familiei: terenuri agricole, păduri, chirii etc.
- documente justificative de la Administraţia Financiară privind veniturile nete obţinute din activităţi autorizate (de exemplu: chirii, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale, societăţi comerciale).