Senat aprilie 2015

Cele mai importante decizii luate de Senatul U.N.M.B.,
şedinţa din 1 aprilie 2015:

 

– Aprobă Raportul de evaluare internă a calităţii conform standardelor, standardelor de referinţă şi listei indicatorilor de performanţă ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior pentru anul 2014.
– Aprobă completări / modificări la Regulamentul privind criteriile de ierarhizare anuală a studenţilor pe locuri de la bugetul de stat.
– Completări / modificări, conform legislaţiei în vigoare, la Regulamentul privind primirea de noi membri ai Şcolii Doctorale din Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
– Completarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare în Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, astfel:

– Dosarul candidatului pentru acordarea atestatului de abilitare, având conţinutul din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare în Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti,se va depune în 3 exemplare (în format electronic şi tipărit).

– În cazul în care comisia de specialitate pentru evaluarea tezei de abilitare solicită lucrări ştiinţifice sau alte documente relevante pentru activitatea ştiinţifică, profesională şi academică, candidatul va transmite aceste documente conform solicitărilor.

– În baza cererii nr.1044/30.03.2015, conf.OMECS 3121/2015:
aprobă cuantumul taxei de abilitare pentru  conf.univ.dr. Luminiţa Virginia Burcă, în sumă de 1200 Euro (în lei la cursul zilei).
Taxa de abilitare se va achita în două etape:
a) – taxă în vederea desfăşurării procesului de analiză a dosarului de abilitare în sumă de 500 Euro – echivalentul în lei (se achită înainte de transmiterea dosarului membrilor comisiei)
b) – taxă de susţinere publică a tezei de abilitare: diferenţa faţă de suma totală (se achită înainte de susţinerea publică a tezei de abilitare).

La propunerea Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală aprobă:
– cererea studentei Ortopelea N.Eugenia-Andreea (Potop), anul III specializarea Pedagogie muzicală, studii finanţate de la buget, privind întreruperea medicală a anului III (an univ.2014-2015).
– cererea studentului Alexandru P.Ionuţ, anul III, specializarea Pedagogie muzicală, studii finanţate de la buget, privind întreruperea medicală a semestrului II al anului III (an univ.2014-2015).
– Aprobă Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de cercetare-dezvoltare din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

 

Cele mai importante decizii luate de Senatul U.N.M.B.,
şedinţa din 29 aprilie 2015:

 

– Aprobă Raportul de activitate al Rectorului Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pe anul 2014.

Comments are closed.