Personalul didactic al departamentului asigură pregătirea studenţilor instrumentişti la un nivel înalt, în vederea dezvoltării personalităţii lor artistice şi pentru formarea acestora ca muzicieni profesionişti. În urma parcurgerii şi aprofundării unui repertoriu stilistic variat şi de mare complexitate tehnică, studenţii obţin competenţe de instrumentişti solişti şi de instrumentişti în diferite ansambluri orchestrale (cameral – jazz şi baroc – simfonice şi de operă).
Profesorii departamentului sunt angrenaţi în activităţi concertistice (solişti recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional, membrii în formaţii camerale), în activităţi de cercetare ştiinţifică (participanţi la simpozioane, conferinţe, autori de exerciţii, metode şi studii instrumentale), precum şi de creaţie (compozitori, autori de cărţi, cronici muzicale, articole de specialitate în reviste de prestigiu – unele clasate în baze de date internaţionale).
Activitatea educaţională se desfaşoară pe două programe : Licenţă şi Master, finalizate prin examene de Licenţă şi Disertaţie.
INSTRUMENTE CU COARDE
Vioară
Cadre didactice:
Prof.univ.dr. Gabriel Croitoru
Conf.univ.dr. Marcel Frandeș – Director de Departament
Conf.univ.dr. Ioana Croitoru – Vioară; Șef disciplină Instrumente cu coarde
Conf.univ.dr. Tatiana Noia – Vioară
Conf.univ.dr.habil. Luminița Burcă
Conf.univ.dr. Florin Croitoru
Conf.univ.dr. Ladislau Csendes
Lect.univ.dr. Corina Bololoi
Asist.univ.dr. Mirela Moraru
Violă
Cadru didactic
Conf.univ.dr. Marian Movileanu
Violoncel
Cadru didactic
Prof.univ.dr. Marin Cazacu
Cadre didactice asociate
Dr. Răzvan Suma
Dr. Bogdan Popa
Contrabas
Cadre didactice asociate
Dr. Ștefan Thomasz
Dr. Săndel Smărăndescu
Harpă
Cadru didactic
Dr. Ion-Ivan Roncea
Chitară
Cadru didactic
Conf.univ.dr. Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu
Cadre didactice asociate
Dr. Constantin Soare
Dr. Mihai-Valentin Cojocaru
INSTRUMENTE DE SUFLAT-PERCUȚIE
Flaut
Cadru didactic
Prof.univ.dr. habil. Ion Bogdan Ștefănescu
Lect.univ.dr. Cătălin Oprițoiu
Oboi
Cadru didactic
Prof.univ.dr. Florenel Ionoaia
Clarinet / Saxofon
Cadre didactice
Conf.univ.dr. Emil Vișenescu – Șef disciplină Instrumente de suflat–percuție
Asist.univ.dr. Răzvan Gachi
Cadre didactice asociate
Dr. Ion Nedelciu
Drd. bursier Mihai Pintenaru
Fagot
Cadre didactice asociate
Dr. Gödri Orban
Dr. Maria Chifu
Corn
Cadru didactic asociat
Dr. Cristian Borcan
Cadru didactic asociat invitat
Ion Luca
Trompetă
Cadru didactic asociat invitat
Marius Suciu
Trombon
Cadru didactic asociat invitat
Marin Soare-Magherescu
Cadru didactic asociat
Dr. Constantin Burdun
Tubă
Cadru didactic asociat
Dr. Mihai Ceascai
Nai
Cadru didactic
Conf.univ.dr. Dalila Cernătescu
Percuţie
Cadru didactic
Prof.univ.dr. Alexandru Matei – Locțiitor Director departament
Lect.univ.dr. Sorin Rotaru
Cadru didactic asociat invitat
Alexandru Stroe-Uță
ACORDEON
Cadru didactic asociat
Dr. Fernando Mihalache
ACOMPANIAMENT
Cadre didactice
Conf.univ.dr. Liliana Nedelciu
Lect.univ.dr. Daniela Bădoi
Lect.univ.dr. Fausta Dimulescu
Lect.univ.dr. Marina Dragomirescu – Șef disciplină Acompaniament și Secretar Departament
Lect.univ.dr. Maria-Luiza Velciu
Cadre didactice asociate
Conf.univ.dr. Cristina Popescu-Stănești – Decan FIM
Conf.univ.dr. Dolores Chelariu
Conf.univ.dr. Adriana Maier
Lect.univ.dr. Raluca Ouatu
Dr. Ștefan Agoșton
Drd. Clementina Ciucu
Drd. Adela-Irina Lorincz
Drd. Iulia Săndulescu
ACOMPANIAMENT SPECIFIC
Cadru didactic
Prof.univ.dr. Alexandru Matei
Lect.univ.dr. Sorin Rotaru
Cadru didactic asociat
Dr. Fernando Mihalache
DIDACTICA SPECIALITĂȚII; DIDACTICA DOMENIULUI; PRACTICĂ PEDAGOGICĂ
Cadru didactic
Conf.univ.dr. Tatiana Noia – Didactica specialității; Didactica domeniului; Practică pedagogică Instrumente cu coarde
Cadru didactic asociat
Dr. Vasile Ganțolea – Didactica specialității; Didactica domeniului; Practică pedagogică Instrumente de suflat-percuție
– Didactica specialității; Didactica domeniului; Practică pedagogică Acordeon
STUDII DE ORCHESTRĂ
Cadre didactice
Conf.univ.dr. Marian Movileanu – Studii de orchestră pentu Violă
Lect.univ.dr. Corina Bololoi – Studii de orchestră pentru Vioară
Lect. univ. dr. Cătălin Oprițoiu- Studii de orchestră pentru Instrumente de suflat din lemn
Lect.univ.dr. Sorin Rotaru – Studii de orchestră pentru Percuție
Asist.univ.dr. Mirela Moraru – Studii de orchestră pentru Vioară
Cadre didactice asociate
Dr. Bogdan Popa – Studii de orchestră pentru Violoncel
Dr. Constantin Burdun – Studii de orchestră pentru Instrumente de suflat din alamă
ORCHESTRĂ
Cadru didactic
Conf.univ.dr. Alexandru Ganea – Șef disciplină Orchestră; Orchestra Universitaria; Orchestra Symphonia
Cadre didactice asociate
Conf.univ.dr. Bogdan Vodă – Orchestra Concerto
Lect.univ.dr. Adrian Buciu – Prodecan FIM; Orchestra Barokeri
ANSAMBLU INSTRUMENTAL SPECIFIC
Cadre didactice
Conf.univ.dr. Dalila Cernătescu
Asist.univ.dr. Răzvan Gachi
Cadru didactic asociat
Dr. Fernando Mihalache
INSTRUMENT BAROC; MUZICĂ BAROCĂ
Cadru didactic
Lect.univ.dr. Mihail Ghiga
MUZICĂ DE CAMERĂ
Cadre didactice
Conf.univ.dr. Dalila Cernătescu – Muzică de cameră pentru Nai
Lect.univ.dr. Sorin Rotaru – Muzică de cameră pentru Percuție
Cadru didactic asociat
Dr. Fernando Mihalache – Muzică de cameră pentru Acordeon