Clubul Alumni

Clubul Alumni reprezintă o formă de promovare a identităţii şi a valorilor UNMB. Clubul are în obiectiv crearea şi întreţinerea relaţiilor permanente cu absolvenţii UNMB pentru a promova realizările acestora în planul carierei, atât în ţară cât şi în străinătate, în scopul identificării celor mai potrivite mijloace de a îmbunătăţi calitatea programelor de studii, în special în ceea ce priveşte creşterea eficienţei activităţilor practice, de creaţie, de interpretare, de cercetare şi de vocaţie didactică.

Asociaţia foştilor studenţi din UNMB permite realizarea unor pârghii suplimentare de legătură cu piaţa muncii şi efectele acesteia asupra viitorilor absolvenţi de a se integra în mod convenabil în peisajul activităţilor ulterioare studiilor universitare, precum şi accentuarea şi multiplicarea colaborărilor cu instituţiile de profil din ţară şi din străinătate.

Fondurile provenite din donaţii, sponsorizări, cotizaţii sunt dirijate spre crearea şi menţinerea unor programe şi servicii în beneficiul UNMB, conform Regulamentului propriu şi a legislaţiei în vigoare.

https://www.facebook.com/AlumniUNMB

Clubul ALUMNI

Coordonator: Lect.univ.dr. Dragoş Călin

Secretar: Mihaela Ionescu

E-mail: alumni@unmb.ro

Comments are closed.